Eu ♥ Cupru

Treaba a fost cam așa:

Șapte metri de cablu de la Romtelecom
=
șase sute de mii
=
trei plicuri de etnobotanice
=
un an de pușcărie.

Șapte metri de cablu

De fiecare dată când băga legale, Adi vedea cupru peste tot, așa că se ducea să fure cupru, se urca pe stâlpi, prin pomi, tăia cablurile. Avea și o sfoară legată cu un pietroi la capăt, o arunca peste cabluri, le rupea.

Ochii îi lucesc roșiatic și acuma când aude cuvântul. Cu-pru. Se uită spre caloriferul din birou, cel mai banal calorifer din lume, așezat sub cea mai banală fereastră. Dacă ar fi fost acum vreo trei ani și dacă știa că e din cupru, mamă, stătea trei zile, dormea lângă el, până-l desfăcea.

Îi era frică să fure. Bine, la început îi era frică, că după aia și-a zis că e panică de la droguri și și-a văzut de treabă. Cel mai mult îi plăceau cablurile de la Romtelecom, alea groase:

“După ce le ardeam știi cât de marfă se desfăceau? Ziceai că-i coamă de cal. Și-l luam, îl răsuceam, stăteam câte o oră-două cu ele. Se făcea mai greu. Că cuprul, dacă-l întinzi, se întinde. Îl mai răsucești, iar îl întinzi, se face mai greu. După ce-l udam pe-o parte și pe alta îl dădeam prin nisip, pac, îl răsuceam. Mai băgam și nisip d-ăla. De la trei kile ajungeam la șapte-opt kile. Îl băteam, dădeam cu el de pământ, făceam câte o minge d-aia de cupru, mă realizam pe ziua aia.“

Într-o zi, a scos toată instalația electrică din casă. A rupt peretele, pe unde venea firul, și a scos cablul. Metal de culoare roșcată, foarte bun conducător de electricitate și căldură, element cu numărul atomic 29 în tabelul periodic. Cuprul e mișto, chiar și când te lasă pe întuneric.

Șase sute de mii

Bani au fost. În 2001 era ospătar într-o discotecă din Herăstrău, cu salon de tenis, restaurant, târfe, tot ce trebuie. Adi trecea pe la mese cu meniul, după aia te întreba discret dacă vrei o damă de consumație. Și te consuma aia de te-nnebunea, rămâneai falit. Pentru fiecare client agățat, Adi primea câte 15 dolari comision. Adică la cinci femei pe seară lua garantat 75 de dolari, plus șpaga care venea de la masă.

Prostituatele învârteau cocaină și alte chestii, i-au dat și lui. Arătau bine, te încântai, n-aveai cum să refuzi. N-a fost drog pe care să nu-l încerce, dar s-a oprit la heroină. După trei luni a început să tragă cu gramul: un gram la două zile, jumate de gram la muncă și jumate a doua zi, când era liber. În viața lui Adi, perfect împărțită în grame, a intervenit însă o conjunctură politică nefavorabilă.

Turnurile Gemene s-au făcut moloz, apoi s-a împrăștiat putoare de război peste lume, iar heroina a dispărut aproape complet de pe piața românească. Ce se găsea era de vreo șase ori mai scump. Ține minte că zicea ca prostu’: “ia uite mă, am câteva luni de când m-am apucat și am răuri că ăștia [fac război]…“. Plus că după aia au descins mascații în Herăstrău, au pus sigiliu pe local și s-a dus dracului toată învârteala. Într-un an de zile s-a despărțit și de nevastă, tot tacâmul. Noroc că n-apucase să facă vreun copil, că-l nenorocea și pe ăla.

Devenise prea scump la țigară, așa că a început să bage în venă. Iar în momentele alea, nu mai cunoștea pe nimeni din casă. Pe frate-su mai mare îl alerga pe hol cu cuțitul, zicea că-i milițian sub acoperire. Că uneori frate-su mai întreba, de curiozitate: “Bă, Adriane, ce înțelegi prin asta? De ce vrei tu numai cupru?” Gata, ăsta e polițist.

De maică-sa nu se mai ferea. Când era frig rău, abia îi ieșeau venele lângă sobă, așa că băga cu ea de față. “Și-i ziceam lu’ mama: «Întoarce-te și tu invers, că nu pot să fac», și se întorcea, săraca.” După aia au apărut legalele, care i-au mâncat creierii de tot.

Trei plicuri de etnobotanice

“Legalele astea nu știu ce-aveau în ele, dar aveau. Băgam direct: ridicam bluza și băgam, că tot mă lua. Nu mă ținea mult, dar știam că până ajung acasă își face efectul. Te puneam pe tine să-mi fixezi acul aicea, eu mă încordam în gât, trăgeam și [când auzeam] «da bă, a luat sânge», băgam. Unii mureau pe loc atunci. (…) Acuma era treaz, vorbeam cu el, și cum își făcea, cum murea.”

Alții mureau mai încet, prin spitale, cu câte o pungă legată de burtă. Pe mulți îi lăsau plămânii, rinichii. Adi n-avea dintr-astea, dar uita. Uita să bea apă, uita unde și-a pus seringa. “Mi-am făcut eu pliculețul și mi-am pus seringa așa [sub buza de jos]. Și vorbeam cu ăla: «Bă, tu mi-ai furat seringa, n-o mai găsesc.» «Ce seringă, bă, tu ești prost la cap?» Și cum vorbeam, nu trebuia să-mi dau seama? Am început să plâng atuncea: «Uite, nu mai realizez…».“

Ca drogat era pervers, acum își dă seama. Îl bătea pe unul, chiar dacă vedea că-i terminat. Era prieten cu ăla care avea bani, la fel cum alții se lipeau de el când era cazul. Nu se droga niciodată singur, pentru că i se făcea frică. Odată era singur și s-a speriat de o frunză. Se drogase și bătea vântul. Și a auzit în spatele lui: shhhh. Ei, toată ziua s-a speriat de frunzele alea.

Acum, de când s-a lăsat de heroină și legale, s-a făcut milos. “Plâng din orice. Și un film: dacă văd «Titanicul», eu plâng. Am devenit așa, sensibil rău. Nu știu, cred că mi-a afectat creierii.“

Un an de pușcărie

Prima dată a ajuns la pușcărie în 2006. Furase un videoproiector de la Media Galaxy, 85 de milioane era atunci. Era “primar” (n.r.  - la prima pedeapsă), dar a depășit maximul prejudiciului cu mult. Într-o seară de decembrie, după trei luni de Jilava, a vorbit cu maică-sa la telefon, că-i aprobaseră televizor și plapumă.

A doua zi dimineață, a sunat-o la muncă să-i zică să vină. După-masă, [își pocnește genunchii] maică-sa a murit. A făcut infarct, ceva, habar n-are nici acum. Taică-su murise când Adi era în armată, maică-sa s-a dus când era în pușcărie.

Nu l-au lăsat să meargă acasă, la înmormântare. În mod normal, ai voie să ieși câteva zile când ai o rudă bolnavă, dar în cazul lui nu s-a aplicat nici pentru deces, pentru că era cunoscut drept consumator de droguri.

Au preferat să pună un hoț planton lângă el, când le-a zis că se omoară. Și în somn, avea pe unul care stătea și-l păzea permanent. Nici țigări n-avea voie să-și cumpere. Când voia să fumeze, îi dădea ăla, nu era problemă. “Și după aia, în următoarea lună de zile, mi-am revenit: «Bă, asta e: morții cu morții, viii cu viii.» M-am obișnuit cu ideea, că așa e omu’. Că dacă mă omoram, până la urmă ce făceam? Rămânea frate-miu singur.“

A doua oară, în 2012, când a căzut pentru furtul de cupru, s-a bucurat. Pușcăria l-a salvat, practic. Avea 48 de kile la intrare, se uscase de tot. Când a ajuns în spitalul penitenciarului, cânta imnul României, căuta seringi sub saltea. I-au pus o branulă în gât, că nu găseau altă venă, și i-au băgat vitamine și alte chestii. În câteva luni s-a dublat aproape, a ajuns la 84 de kile, s-a pus pe picioare.

Înainte să se elibereze, a dat un test psihologic, ăla cu pomul. A desenat pomul cu rădăcină cu tot și psihologul i-a zis că asta înseamnă că e totuși înrădăcinat în ceva, deci poate să-și revină. Atâta doar că avea niște crengi întrerupte.

Abia după ce-a ieșit a aflat că are HIV. Înainte i-a fost prea frică să afle și n-a vrut să facă analize. Nu prea mai are frici. Merge la biserică la Sfântul Anton în fiecare marți. Dă acatist și aprinde câte o lumânare, pentru că acolo se ducea maică-sa înainte să moară. După asta trece pe la centrul ARENA, aflat în curtea Institutului “Matei Balș”, să-și ia metadona, ca să poată funcționa liniștit în restul zilei. După aia își caută de muncă.

A avut serviciu până acum vreo trei săptămâni. Aducea marfă pentru două supermarketuri. Făcea piața la Pucheni și o împărțea apoi între magazine, cu fișă, semnătură, tot ce trebuie. Lua șase milioane și mai primea câte ceva de mâncare, niște cereale cu lapte d-alea, că-i plăceau. Și țigări. Era OK, din banii ăia și-a luat o plasmă și tabletă.

Dar l-a mâncat în cur să ceară o adeverință de angajat. Dacă o aducea la centrul de metadonă, nu mai trebuia să vină în fiecare zi până la centru, i-ar fi dat pastile pentru mai multe zile. “La muncă am zis că fac un tratament cu substituție. Știam eu că știe [patroana] de substituție, futu-o-n gură pe gâtul mă-sii? Și zice: «Tu te-ai drogat?» Zic: «Da». Am vrut să fiu corect, știi?“

L-au dat afară, au zis că sunt lipsuri în gestiune. Știau că fusese în pușcărie și aia n-a fost o problemă, cu drogurile a fost însă altceva. Cu substituția, adică.

Dimineață a fost să-și facă poză pentru buletinul cel nou, ălălalt a expirat deja și i-e teamă să nu-i zică fetele de la ARENA că nu poate lua metadona fără. Acuma o să meargă la biserică și după aia se duce acasă, să-l înnebunească pe frate-su de cap. Frate-su nu-l suportă pentru că s-a drogat, și nu-l suportă pentru că are limbariță. Dar toată lumea trebuie să trăiască și să vorbească, atâta viață câtă e.

Poate mai târziu se duce să-și caute de muncă. Mai mult de aia și-a vândut tableta, ca să poată ieși din casă. O să găsească el ceva, la o spălătorie și tot își găsește. Dacă se ținea de meseria lui, era demult pe vreun vas de croazieră. Dar tre să știi să iei o comandă, îți trebuie un pic de engleză, altfel nu te bagă nimeni, frate.

Un reportaj de Vlad Odobescu

Ilustrații: Sorina Vazelina

Romanian Harm Reduction Network organizează un program de burse pentru jurnalişti. Articolele vor avea ca temă consumul de droguri în România şi modul în care sunt trataţi beneficiarii programelor de schimb de seringi şi tratament substitutiv. Mai multe detalii: http://rhrnnews.blogspot.com/2014/06/bursele-rhrn-pentru-jurnalisti.html
(Sursă: http://casajurnalistului.ro/eu-iubesc-cupru/)